FC Botoșani a adus în această iarnă doar patru jucători noi din care doar unul va fi titular. Este vorba de Laurențiu Buș, un jucător care revine la Botoșani după un sezon în care a evoluat la Astra Giurgiu.
Ceilalți trei, portarul Iulian Anca Trip, fundașul stânga Holzman și mijlocașul Diakite au fost aduși pentru a completa lotul. Trip va fi al treilea portar, Holzman va fi rezerva lui Soiledis iar Diakite are șanse foarte mici de a juca ținând cont de concurența mare de la mijlocul terenului.
„Mergem pe omogenitate, pe păstrarea consistenței echipei actuale, pe care ați văzut-o în ultimele etape anul trecut. Sperăm să ne atingem obiectivele și datorită implicarii jucătorilor și contribuției deosebite antrenorului Liviu Ciobotariu. Pe Laurențiu Buș îl cunoasteți foarte bine, a mai fost la FC Botoșani. Am făcut o achiziție pentru postul de al treilea portar al echipei, în persoana domnului Iulian Anca-Trip. Ianoș Brînză a fost împrumutat până în vară la formația de Liga a 2-a, Petrolul Ploiești. Am adus și doi stranieri care vor aduce un plus lotului nostru prin fundașul Marcel Holzman și mijlocașul Moussa Diakite”, a declarat Cătălin Anton, președintele FC Botoșani.
Laurențiu Buș: „Mă bucur să vă revăd, m-am întors plin de speranțe și consider ca dacă începem bine campionatul avem șanse reale să ne calificăm în play-off”.
Iulian Anca Trip: „Sunt foarte bucuros pentru acest pas în cariera mea și împreună sper să ajut la îndeplinirea obiectivelor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER